Adevăratul sabotor al căsniciei nu sunt tensiunile

Vinovatul este evident: El (din perspectiva ei) pentru că întârzie. Ea (din perspectiva lui) pentru că e cu gura mare. Dar găsirea vinovatului nu face decât să adâncească ruptura dintre ei. Vinovatul este încărcat cu răspunderea pentru îndreptarea relaţiei lor. Iar asta nu implică personal decât pe celălalt. Când îţi asumi scopul devii vulnerabil. Iar vulnerabilitatea naşte relaţii autentice.

Problema ne este problema ci modul în care privești problema

Ne speriem de oportunități și ascundem adevărata cauză care ne sabotează relaţiile.

Si au trăit fericiți până la…. prima criză mai intensă 🙂 După care se întrebau reciproc… dar mai în surdină, dacă s-au căsătorit cu cine trebuia. Le era prea confuză experiența. În primul an, vorbea el şi asculta ea. În al doilea an… vorbea ea şi asculta el. În al treilea an… vorbeau amândoi  şi ascultau vecinii. Diferența între ziua nunții și cea a crizei aducea în fața ochilor un personaj necunoscut. M-am căsătorit cu tine?!?… În fața lui, nu erai pregătit să trăiești. Nici nu știai cum. Iar printre gândurile care ți-au înecat orizontul a fost cel al evadării. Deja au trecut câțiva ani de la nuntă și simți că lucrurile scapă de sub control. Teama îți încolțește inima! Ce se mai poate face? Ajutoooor!

Unul din cinci cupluri din România sfârșesc prin divorț. Iar tendința este ascendentă. Ce ai putea face ca să îți salvezi căsnicia? Cum se poate să securizezi căsnicia ta, încât tu și copiii tăi să nu suferiți? Este oare vreo șansă ca tu să nu sfârșești printre cele +20% din cuplurile României care se întâlnesc în fața judecătorului?

Vânătoare de vinovaţi

Iar în tot acest amalgam de sentimente şi gânduri ajungi să îţi sabotezi tocmai relaţia pe care vrei să o cultivi. Am fost educaţi să căutăm insistent CAUZELE problemelor. Am crezut că descoperindu-le găsim automat rezolvarea durerilor relaţionale. Găsirea ”vinovatului” nu face decât să ne submineze tocmai puterea de a decide direcţia relaţiei.Nu mai poţi face ceva atunci când găseşti cauza, pentru că nu ai control asupra celuilalt. Ai găsit o informaţie care îţi anulează răspunderea. De fapt împuterniceşti pe celălalt să domine viaţa ta. El este cauza, în faţa căreia nu simţi că mai poţi face ceva. Ai găsit cauza. Asta te face să te simţi mai bine. Te vezi mai bun ca cel care ţi-a provocat durerea. Dar la finalul zilei rămâi în aceeaşi situaţie emoţional şi spiritual. Spiritul tău este afectat. Descoperi că cineva domină şi dictează calitatea vieţii tale interioare.

Atitudinea pe care o ai în relaţia ta este cea care poate determina direcţia şi calitatea relaţiei. Tot ce faci în viaţă are un scop. Chiar şi atunci când plângi, ţipi, te retragi, ai depresie sau dezvolţi anumite boli. Modul în care te poziţionezi în faţa situaţiilor dureroase dezvăluie credinţa ta fundamentală pe care ţi-ai consolidat viaţa şi relaţiile. Ce faci dezvăluie scopul pe care îl ai.

Când te vezi în cuplu ca o victimă ”din cauza lui/ei” de fapt spui că nu vrei să îţi asumi ceva din ce s-a întâmplat. Ai un scop pentru care nu vrei să îţi asumi răspunderea. Încerci să eviţi ceva. Dar oare ce? Când îţi conştientizezi scopul neconştientizat devii mai puternic.Când găseşti vinovatul găseşti elementul ce trebuie extras din viaţa ta. Iar îndepărtarea lui nu aduce decât durere sufletească pe termen lung. Dar asta te lasă cu acelaşi sentiment de neputinţă în suflet.

Asumarea scopului

Soţia se ceartă cu el pentru că întârzie să vină acasă la timp de la muncă. Mai rămâne peste program. Ea e acasă cu copiii de dimineaţă. El este plecat la muncă de dimineaţă. Tensiunile par să escaladeze când intră în casă. Dialogul e clasic: ”de ce vii aşa de târziu? Tu nu ştii să vii mai devreme, aşa ca alţii?” Acela e momentul în care el se enervează. Răspunde cu ”iar începi? nu vezi că sunt acasă?” … şi seara este compromisă de replicile lor.

Vinovatul este evident: El (din perspectiva ei) pentru că întârzie. Ea (din perspectiva lui) pentru că e cu gura mare. Dar găsirea vinovatului nu face decât să adâncească ruptura dintre ei. Vinovatul este încărcat cu răspunderea pentru îndreptarea relaţiei lor. Iar asta nu implică personal decât pe celălalt. Când îţi asumi scopul devii vulnerabil. Iar vulnerabilitatea naşte relaţii autentice.

Amândoi au un scop ascuns şi ne-explorat. Iar acesta ar putea să îi detensioneze şi să ducă prin vulnerabilitate relaţia la un alt nivel al maturizării. Ea nu vrea să se poarte elegant şi iubitor faţă de el, pentru că nu vrea să perpetueze un obicei neplăcut: întârziatul. Încearcă să-şi controleze trăirile interioare prin exercitarea controlului asupra lui. Consideră că reproşul aduce rezolvare. Scopul ei este să petreacă timp cu soţul ei şi să primească ajutor în relaţia cu copiii. Dar reproşul cu care îl întâmpină anulează această posibilitate. Comunicarea reală şi autentică implică vulnerabilitate. Mai bine transmite plăcerea de a fi împreună cu el şi nevoia de puţin ajutor cu copiii. Iar asta schimbă atmosfera. Aceasta ţine de ea şi nu de celălalt. Aceasta o împuternicește şi nu o lasă în mentalitatea de victimă.

El întârzie pentru că vrea să mai aibă puţină linişte. Mai ”pierde timpul” în drum spre casă pentru relaxare. Ar putea să îşi asume scopul şi să nu răspundă tăios soţiei.
”- De ce vii aşa de târziu? Tu nu ştii să vii mai devreme, aşa ca alţii?”
”- Bună frumoaso! Te iubesc. Cu ce te pot ajuta?” nu ar face decât să anuleze gândul ei că este evitată. Oricum o iubeşte şi asta nu e o minciună. S-au luat din dragoste. Dar dialogul asumat în această direcţie aplanează emoţii negative. El poate paradoxal să întârzie tocmai ca să nu o mai audă cum reproşează. Dar asumarea răspunderii replicilor sale va conduce la validare sentimentului de valoare al soţiei. Iar aceasta conduce în acest caz la reducerea replicilor tăioase ale ei. Iar consecutiv la venirea lui la timp acasă. Dar trebuie să înţeleagă nevoile ei. El trebuie să îşi asume puterea de a contrabalansa afluxul emoţional tensional prin afirmarea valorii ei şi frumuseţii ei. Iar asta confirmă tocmai nevoia ei de a petrece timp împreună şi de a i se valida valoarea în relaţie.

Când îţi asumi scopul devii vulnerabil. Iar vulnerabilitatea naşte relaţii autentice.