Curajul nu se demonstrează prin plecarea dintr-o relație ci prin a sta să auzi părerea sinceră a celuilalt, fără să simtă amenințarea ta cu plecarea din relație

Relațiile apropiate sunt adevăratele cuptoare în care se poate testa calitatea caracterului tău. Căsniciile se consolidează pe caractere puternice și integre. Valorile personale dacă nu sunt testate sunt doar simple amăgiri despre cât de buni suntem noi și… nimeni nu ne vede. Corect! Nimeni nu vede ceea ce nu este testat! 

Nu are rost să te minți. Orice căsnicie ajunge mai devreme sau mai târziu să reflecte Proverbe (27:17) ”Aşa cum fierul ascute alt fier, omul îi (poate) face mai ageri pe cei din jurul lui.

Când privești testele prin care treci în căsnicia ta ca pe niște piedici, le vei trata ca atare. Le vei înlătura, înlăturând cauza! De cele mai multe ori instinctiv, considerăm partenerul ca fiind cauza nefericirii personale. Ne mințim din nou că de fapt suntem puternici dar neapreciați. Când de fapt ești închis spre a auzi părerea altora despre tine. Căsniciile sunt oportunități de a te pune în valoare. Cu toții suntem atrași de oameni puternici care au curajul de a auzi inima noastră! Piedicile din calea relațiilor noastre sunt de cele mai multe ori la noi. Puterea peste relațiile noastre stă în mâinile noastre. Starea de victimizare, nu ajută decât să accelereze sentimentul că trăiești forțat într-o lume ostilă, dezarmat.

Când permiți oamenilor să se adreseze și să îți spună ce cred și gândesc cu privire la un subiect ce te privește, pregătești drumul spre autenticitate relațională

Dar pentru asta ai nevoie de curaj. Curajul nu se demonstrează prin plecarea dintr-o relație ci prin a sta să auzi ce are de spus împotriva ta celălalt. Suntem obișnuiți cu ”Like” dar asta ne transferă într-o lume utopică, ireală. Relațiile autentice primesc și câte un ”Dislike” rămânând împreună, chiar mai puternic ca înainte. Nu este sănătos să îți retragi aprecierea în inimă (anulezi acel Like relațional) dacă vrei ceva sănătos să se întâmple. Ai nevoie să te așezi la un ceai cu persoana în cauză și să îi spui părerea…

Dacă vrei să dezvolți relații autentice cu cei din jurul tău:

1. Decide că nu este important cine are dreptate. Important este să facilitezi un dialog în care celălalt poate să spună ce are pe suflet. 

2. După ce ți s-au pus pe masă lucrurile (la început se pun mai agresiv) și ai văzut cum te văd alții, permite-ți să te iubești deși nu ”ești la înălțimea sperată”. Tu încă nu ești cea mai bună versiune a ta 🙂

3. Decide să reziști ispitei de a abandona relația. Poate nu ești obișnuit ca oamenii să comunice direct cu tine și lucrurile neplăcute găsite la tine. 

4. Întreabă cum poți fi parte a soluției la situația respectivă, apoi…. ascultă cu inima ce ți se spune. Acesta nu e un exercițiu de verbalizare. Este un mod de a te conectare cu celălalt.