”Ia maică de aici să vă luaţi ceva şi voi!”… avea vreo 70 de ani si ne asculta din pragul camerei sprijinită în cadrul cu patru picoare pentru deplasare. Nu putea să urce la etajul doi unde am colindat. La ieşirea din Cămin  ne-am oprit la parter să colindăm şi acolo obrajii arşi de vremuri şi ploi., unde am dat de ea.

Plecase din pragul uşii şi a revenit cu două bacnote de 5 ron ptr noi. Eram o grupă de colindători de la Sfânta Treime, Valoare Plus şi prieteni din oraş. Din când în când îşi ştergea lacrimile cu gândul dus la cele două gospodării pe care ginerele său le îngrijea într-o comună de lângă Bacău, dar în care ea nu mai avea loc şi nici putinţa de a sta… Bătrânul ei soţ murise de mult….lăsând-o singură în mijlocul a altor 50 de vârstnici. I-am dat şi lor portocale şi am refuzat insistenţele ei de a ne oferi bani.

Cu o seară înainte, am colindat un alt cămin. La etajul patru unde am înţeles că nu merge nimeni să colinde, am decis noi să ne ducem. Ne-am aşezat în hol şi am colindat…unui hol gol ai spune. Doar două bunici şi un domn la vreo 60 de ani a ieşit în prag. Cea de lângă noi, o bătrână cu obrajii fini şi curaţi, spălaţi de lacrimi nu se oprea din plâns. ”Ce frumos copiii… offf … să vă dea Dumnezeu sănătate”… Cuvintele se opreau în gât şi parcă nu mai ştiam ce să le spun. Realizam că o seară din 365 nu înseamnă nimic. Sau poate pentru ea, care şi-a mai împrospătat bucuriile şi amintirile…. Ochii unora din noi se înroşiseră, dar trebuia să continuăm colindul. Îi deschideam larg făcând loc aerului să usuce lacrima….şi continuam.

Holul era gol… dar camerele pline de bătrăni. Cam 50 de persoane. Nu se puteau deplasa. Masa o serveau la pat majoritatea dintre ei. Când am intrat în camere cu o portocală să le dăm, descoperirea te lăsa fără glas. Motivul pentru care nu au ieşit devenea evident. Ar fi vrut… dar unii nu mai aveau picoare… cu ce să iasă în prag? Alţii prea slăbiţi ca să se poată ridica din pat. Doar ochii plânşi trădau amintirile care se rostogoleau în sufletul lor. Să fi fost bine sau rău că am mers cu colindul şi am stârnit amintirile lor?!? Mă tot întreb. Şi mă gândesc cum am putea oare să mergem mai des acolo?

Pe hol mai discutam cu bătrâna. Privirea ei plecată care se mai ridica din când în când lăsa loc unei linişti sufleteşti greu de suportat. O linişte însingurată… Grea experienţă de părinte!

Oricine eşti şi citeşti, te rog gândeşte-te la părinţii tăi. NU îi abandona în azil. Ia-i cu tine oriunde ai fi. Cu siguranţă e greu, viaţa îţi este plină cu multe solicitări. Dar sufletele lor tânjesc să fie aproape…

Crăciun binecuvântat de Dumnezeu!

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •