Când ‘or zbura porcii

Zilele trecute m-a izbit o imagine tipic familiei care nu înțelege autoritatea pe care o are asupra viitorului său. Ce ar putea să facă o formă de guvernare când familia distrugere tocmai temelia unii viitor frumos….pentru ea și copiii ei. 😢

Mama se chinuia cu două sacoșe pline de cumpărături să iasă pe ușă supermarketului. Cerealele băiatului de 12 ani stăteau înghesuite printre celelalte lucruri. Au avut o mică discuție până la ușile glisante, pe care nu am auzit-o, dar care era evidentă în ceea ce urmează.

“Să vezi cum îți las eu cerealele acestea aici…”, zise mama către copil…. Băiatul aruncă o privire neîncrezătoare peste umăr către mamă care tocmai continua căratul sacoșelor. Privirea lui aruncată în mers parcă spunea: “când ‘or zbura porcii am să văd eu asta….”. Cât de bine a știut băiatul să își “citească” mama… Era evident că asemenea vorbe le-a mai auzit copilul. Dar care nu au fost implementate. Păcat. Păcat pentru el, pentru familia lui, pentru viitorul generației lui….

Ce ar putea să facă un guvern viitor, alcătuit din copiii de azi care nu au încredere în autoritate?!?… Percepția lor despre autoritate si putere e puternic deformată… Nu atât de mult de mass-media cât de noi părințiii.

M-am pus în papucii lui pentru o clipă. “Zice și nu face… Tot ce vreau eu am să fac… Las’ că-i trece…”

O astfel de atitudine din partea părinților forțeaza percepția autorității de către un copil în mod eronat.

• Dacă autoritatea din viața mea nu își ține cuvântul înseamnă că nu e obligatoriu să îmi țin cuvântul.
• Lucrurile se pot obține și fără efortul meu. Alții pot lucra pentru mine. De ce să îmi asum răspunderea?
• Guvernul, Autoritatea trebuie să îmi asigure viitorul. Nu este răspunderea mea să fiu parte în formarea lui.

Și uite așa se formează o generație de oameni care nu își asumă răspunderea pentru ei. O generație care vede Autoritatea ca pe un organism moale și de neîncredere. O generație care nu va vrea autoritate ci putere. Pentru că poate doar acasă a intervenit mama cu putere și a pedepsiți pe copil. Fapt prin care copilul a înțeles definiția puterii: “folosește-te de tot ce ai ca să obții ce vrei“. Iar asta a devenit o viitoare unealta pe care trebuie să o dezvolte pentru viitor…. Timpul e de partea lui. Părinții oferă materia primă pentru studiu. 🙁

Atunci când se ridică o generație care evita autoritatea și caută puterea se naște dezastrul….în viața personală, în familie sau viața socială. Păcat. E păcatul nostru că ne greșim țintă în fața copiilor noștri.

Ar fi fost mult mai simplu și respectuos față de copil să i se ceară să își care lucrurile decât să fie martor la modul în care Autoritatea își “răcește gura degeaba”.

Mai simplu??? Însemna să scoți cerealele să le pui jos. Să îi spui copilului că dacă le vrea acasă la micul dejun, trebuie să le ia de jos și să le care. Dacă nu dorea să și le care, micul dejun cu cereale se rezuma doar la lapte în farfurie. Iar acasă, la obiecțiile copilului și solicitările lui pentru cereale la micul dejun ar fi trebuit să i se spună respectuos și calm că acele cereale au rămas în ușa magazinului pe jos 😉

Și astfel se creea o paradigmă nouă cu privire la autoritate si putere în mintea copilului:

• Autoritatea facilitează, dar nu muncește în locul meu.
• Autoritatea mă responsabilizează pentru viitorul meu.
• Autoritatea nu folosește puterea împotriva mea ci pentru mine (Puterea unei autorități trebuie manifestată atunci când individul pune în pericol pe un altul)

Cireașa de pe tort este principiul creștin enunțat de Sfântul Pavel: “cine nu muncește nici să nu mănânce” 2 Tesaloniceni 3:10. Adică cine nu își cară cerealele nici să nu le mănânce…. 🙂 Copiii trebuie să devină colaboratori, contribuitori la fericirea și atmosfera din familie. Nu este sanatos pentru ei să nu îți ții cuvântul și să muncești în locul lor. Făcând astfel nu îi crești ci distrugi.

Nu poți să îți responsabilizezi copilul dacă nu îl respecți. Lasă-l pe el să suporte consecințele propriilor alegeri. Nu ești un părinte bun dacă le “plătești” tu. Creezi un model pe care va trebui să îl susții tot restul vieții lui… Sau al tău.

Ne naștem cu toții de gen masculin sau feminin. Suntem transformați în mamă și tată de primul copil, dar a fi părinte depinde DOAR de noi